Escrocherii la telefon „Plătește dacă vrei ca fiul tău să nu înfunde pușcăria!”

Am citit pe un blog despre un caz de escrocherie la telefon. Nereușit! Știam de ceva timp de el. Multe au reușit. Părinți, bunici au fost păcăliți și sărăciți de economiile strânse o viață întreagă. Principiul escrocilor este „Fiul tău a făcut ceva grav. Dacă nu vrei să meargă la pușcărie, dă-ne bani!”. Strategia este însă mult mai elaborată. Naivi, bunicii fac orice pentru a-și salva nepoții. Pe vremea lor nu erau astfel de escrocherii. Nu era nici telefon. Poliția are aceeași variantă ca la escrocheria precedentă (ai câștigat un super premiu, trimite-mi credit și-ți trimit banii), că cei care sună sunt din închisoare. O spun lejer oamenii legii. Au rezolvat cazul. Dar cei din pușcărie de ce au telefon? Și dacă tot știu cine sunt vinovații, de ce nu le iau telefoanele și nu le încarcă pedepsele?

pacaliti_prin_telefon_din_inchisoare

Escrocii apelează, la întâmplare, numere din reţeaua de telefonie, de obicei din cea fixă. Când cineva le pică-n plasă, se dau drept fiii lor, care-şi anunţă „părinţii” că au făcut victime în diferite situații- ex: pe trecerea de pieton. Telefonul este predat unui presupus avocat care îi aduce la cunoştinţă părintelui cele întâmplate. Îi solicită o sumă de bani. Pentru ca planul să fie dus la bun sfârşit, în discuţie apare şi un fals procuror, care  asigură persoana de la celălalt capăt al liniei că va închide ochii, dacă va fi răsplătit financiar.

Vă redau integral un caz scris în urmă cu ceva timp pentru dcnews.ro:

O femeie din localitatea Telega, judeţul Prahova, a fost escrocată cu 4.000 de lei, întocmai după planul prezentat anterior. Ea a povestit cum a fost înşelată. „Pe 3 ianuarie, la ora 13.10, am fost sunată de un bărbat care plângea şi s-a dat drept fiul meu. Mi-a spus că e băiatul meu şi că a făcut un accident, dar cum nu l-am recunoscut i-am răspuns că a greşit. A insistat însă, mi-a zis, pe un ton disperat, că a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni şi că se află la procuratură”, şi-a început istorisirea Niculina B. Ghinionul a făcut ca şi fiul păgubitei să fie plecat la Braşov, cu maşina, împreună cu soţia şi cu copilul, iar asta a contribuit decisiv pentru ca femeia să le cadă în mreje.

Doamna a continuat să dezvăluie cum a fost păcălită: „După ce mi-a zis că nu mai poate vorbi, mi-a dat pe altcineva, un alt bărbat care a vorbit foarte frumos şi care m-a întrebat dacă sunt mama lui Relu, dar numele băiatului îl pronunţasem eu, cu puţin timp înainte. Apoi mi-a zis că fiul meu a dat peste o femeie, că aceasta este grav rănită şi se află la spital, însă nu a vrut să mă duc acolo”.

Femeia a intrat în jocul lor, iar indivizii i-au cerut să pună trimită 4.000 de lei pe numele George Constantin, din Bucureşti, prin serviciul Western Union. Timp de aproximativ o oră, cele două au fost angrenate într-o convorbire continuă cu escrocii, care nu le lăsau să închidă telefonul. „M-a sunat să-mi ţină telefonul ocupat şi mi-a cerut bani. Concomitent, am sunat de pe telefonul soţului pentru a face rost de suma cerută. Împreună cu soţul meu, m-am deplasat la Ploieşti, că acolo urma să ne întâlnim şi cum ne auzea vorbind, intervenea”, a declarat Cristina S., fiica Niculinei B. Îndată ce s-au văzut cu sacii în căruţă, escrocii le-au închis telefoanele celor două femei, nu înainte de a-i mai cere Cristinei S. două cartele telefonice.  Atunci Cristina și-a dat seama de escrocherie, însă a fost prea târziu, pentru că tranzacția era deja efectuată.

P.S.: Atenționați-vă bunicii/părinții pentru a nu deveni următoarele victime.

Anunțuri

Tag-uri:, , , , ,

2 gânduri despre „Escrocherii la telefon „Plătește dacă vrei ca fiul tău să nu înfunde pușcăria!”

  1. Alex Ureche 6 Martie 2013 la 10:56 Reply

    Din pacate se intampla din ce in ce mai des asa ceva.SI e de datoria lor sa verifice inainte de a face o prostie!!O zi buna iti doresc!!

  2. Roxana Cristiana 6 Martie 2013 la 11:07 Reply

    Într-adevăr, însă nu ai de unde să știi cum reacționează un om într-un moment de disperare în care cineva îl pisează să-i dea bani ca să-și vadă copilul/nepotul liber. Funcționăm diferit în situații diferite, iar înaintarea în vârstă îi face pe oameni să fie mai naivi, mai sensibili, mai sperioși…O zi bună și ție!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

The BeLoved G.

Be the one you love

Fashion with no limits

Smile! You’re at the best fashion site ever

Ce-am mai descoperit azi

Muzici. Cărți. Oameni. Chestii. Oportunități.

My Blog

Smile! You’re at the best WordPress.com site ever

That Random Comic Blog

Life is a comic strip and we are the characters.

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

sperantaunuiartist.ro

Acest site isi propune sa promoveze cultura in pictura

A d i n a M i r e l a

© Copyright Adina Mirela, All rights reserved, O ilustratoare visătoare

Paiat(z)a

Un izvor de intelepciune

endorfinul

diminueaza perceptia durerii

I'm feeling free RO

Ce nu văd alţii vedem noi

Alexbidam - Blogul fara nume

Un blog cu toate pentru toti

Doman Daniel Blog

A fine WordPress.com site

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Manzatu

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: