Din tată-n iubit- timpul trece, bătaia rămâne

„Dacă copilul este bătut când este mic… bătut și iar bătut, iar când întreabă de ce, nu înţelege, când va ajunge mare va face și el la fel.”, este declarația unui copil scrisă Salvați Copiii din România pe Facebook. Însă, știu cel puțin două exemple care nu bat. Sunt bătute de peste 20 de ani. Din tată-n iubit, timpul trece, bătaia rămâne. Normal, sunt femei. Sunt două colege cu care am fost în generală. Verișoare. Una avea mereu semne pe picioare. Nu erau vânătăi, era sânge. În naivitatea noastră de copii, mulți o întrebam de data asta cu ce a bătut-o. Răspundea, la fel de naivă, râzând: ba cu bățul, ba cu o curea, ba cu lanțul. Cu ce apuca. Cealaltă, nu doar a fost bătută, a fost vândută de mama ei unui vânzător de ziare de la Piața Rahova în schimbul drogurilor pentru o zi. Și acolo a fost bătută. Nu făcea bine mâncare, nu făcea bine curat, nu-i rămâneau bani. Era o sclavă a lui, soțul, dar și a familiei lui. Statisticile Salvații Copiii din România nu aratp că s-ar fi schimbat ceva. (*Vezi aici

12493803569p697F

Prima, bătută cu ce apuca, căreia o să-i spun B., când am terminat clasa a opta, a fost luată în Spania să muncească. Călca rufe. Nici nu a apucat să-și dea capacitatea. M-am întâlnit cu ea, peste aproximativ trei ani de atunci, la magazinul alimentar de lângă mine. Era vânzătoare. Mi-a spus că s-a măritat. Dar „măritat” nu înseamnă cununie sau nuntă. „Măritat” înseamnă că stai cu un „bou” care îți este „stăpân”.

„Nu o las să vină la tine, o înveți la prostii”

M-am dus la ea la magazin de câteva ori. Îl știam pe cel cu care s-a „măritat”. Am vorbit cu ea. Arăta groznic. Parcă avea 40 de ani și 50 de copii. I-am spus să vină la mine într-o zi „să ne facem frumoase”. M-am gândit că se va simți și ea mai bine. Nu a venit. Nu a lăsat-o soțul. L-am întrebat într-o zi când a venit la magazin și eram și eu acolo de ce nu o lasă să vină pe la mine. Înfuriat, mi-a răspuns că o învăț la prostii. Am fost în stare de șoc câteva secunde. M-am gândit dacă să o consider jignire. L-am întrebat: „Ce înseamnă pentru tine că o învăț la prostii?”. Mi-a răspuns că o învăț să se machieze, să se aranjeze, să se facă frumoasă, să facă ce vrea ea.

A alergat-o cu un cuțit de bucătărie- „Mă iubește”

El a plecat la serviciu. Nu mai aveam ce să-i spun. Mă lămurisem. Am întrebat-o pe B. dacă o bate. Îl văzusem prea furios și, în plus, avea nevoie de permisiunea lui ca să iasă din casă. Trăia un coșmar. Când a vrut ultima oară să fugă, a alergat-o cu un cuțit de bucătărie. Însă, ea spune că el face totul pentru că „o iubește”. I-am spus că nu e iubire. E violență. A fost ultima zi în care am văzut-o la magazin. Nu a mai lăsat-o să muncească acolo. O învățam la prostii. M-am întâlnit cu ea în vară. Avea un copil. Stătea acasă. Părea că între noi e o diferență de trei generații.

Vândută pe droguri

A doua, căreia o să-i spun C., stătea cu fratele, bunica și tatăl. Mama se droga și fugea mereu de acasă. D. era cea care făcea curat, mâncare. Avea 11 ani atunci. Tatăl ei bea și ea venea mereu bătută la școală. Niciodată tristă. Se agăța de mama ei și o iubea. Avea încredere în ea pentru că ea nu o bătea. Într-o zi a vândut-o pe droguri. S-a chinuit în casa „soțului” și a reușit să fugă. Nu mai știu multe despre ea. Însă, știu că de aproximativ 5 ani este „măritată” cu un bărbat care nu face altceva decât să o bată.

Mai am un exemplu despre care nu m-am hotărât dacă voi scrie. E mai rău decât cazul lui B.. Atât pot spune. Școala generală 131 din Sectorul 5 al Capitalei este însă plină, chiar și astăzi, de astfel de exemple. Din câte am observat din statistici, România e plină.

Prin urmare, copilul crescut cu bătaie și jigniri, mai târziu nu va avea altă viață. Va considera că e normal așa: să fie bătut, să fie jignit, să i se spună că nu e bun de nimic. Spune și tu NU violenței împotriva copiilor. Salvează-ți copilul! Oferă-i o copilărie plină de zâmbete și veselie pentru a ajunge un om MARE, care să știe ce-și dorește de la viață, care să vadă lumea frumoasă. Spune și tu nu. Poți. 

Anunțuri

Tag-uri:, , , , , , ,

7 gânduri despre „Din tată-n iubit- timpul trece, bătaia rămâne

  1. Roxanne D 26 Martie 2013 la 12:41 Reply

    E trist ca suntem in 2013, avem smartphone-uri si tablete si ne comportam mai ceva ca-n comuna primitiva. „Daca muierea e proasta, ca asa sunt muierile din fabricatie, si nu intelege, zbang! Una peste mufa.” In Romania asemenea atitudini sunt tolerate la scara larga, mai ales in mediul rural.
    E oribil, din ce-am citit, ca invatatoarea voastra nu s-a sesizat atunci vazand fetita in halul acela, cu urme de lovituri. Sau poate s-a prefacut ca nu o vede, crezand ca nu e treaba ei sa intervina.

    Imi pare rau ca, desi ai incercat sa o ajuti pe prietena ta sa se elibereze de sub tutela individului acela meschin si inapoiat, nu ai reusit. Problema e ca unii pur si simplu nu inteleg valoarea unei fiinte umane, ce inseamna integritatea si demnitatea acesteia – asta plus educatia deficitara, eventual frustrarile acumulate, naste adevarati monstri.

    Campaniile acelea de constientizare a violentei asupra femeilor sunt importante pentru a ne aminti ca nimeni nu trebuie sa fie sclavul nimanui. Nu suntem obiecte, suntem oameni.

    • Roxana Cristiana 26 Martie 2013 la 13:10 Reply

      Ai dreptate. Însă, multe campanii nu ajung la cine trebuie. Nu au acces la ele. Și multe alte fete nu recunosc violența pentru că ele consideră că este o rușine pentru ele. E o gândire veche și pot spune- bolnavă.

      P.S: Nici învățătoarea și nici diriginta noastră nu știau nimic.

  2. antreprenor1 28 Martie 2013 la 19:12 Reply

    Nu se intampla doar in Romania, e plina lumea de asa ceva. Ma ingrozesc cel mai mult pentru copilasii care traiesc asemenea cosmar. Avem nevoie de generatii prin educatie complexa sa putem schimba ceva. Sa nu intelegeti ca regret comunismul dar ,,tovarasul Ceausescu” nu permitea asa ceva la o asemenea scara sau nivel social. Erau cazuri foarte putine si de regula se intervenea prin fosta ,,militie”. Familia avea alta protectie. Azi starea aceasta e incurajata, dezvoltata din toate punctele de vedere. Sincer imi pare rau si repet pentru copii ma doare cumplit sa vad si aud asa ceva. Problema e ca acesti copilasi sunt generatia de maine deci ce caracter, ce comportament vor avea si in societate si in particular in familiile lor.!!!

    • Roxana Cristiana 28 Martie 2013 la 19:27 Reply

      Pe vremea lui Ceaușescu era vorba de altceva, însă vremea de atunci a creat vremea de astăzi. Suntem o Românie înapoiată. O populație care a fost învățată să facă cât mai mulți copii pt stat și atât. Mamele eroine de altădată nu au fost învățate să-și iubească copiii, să-i crească armonios, să-i lase să se dezvolte după bunul plac…ci pentru stat.

      Și în privința violenței, prima lege pentru combaterea ei- una normală, democratică- a fost legea 217/2003. Cred sincer că mama eroină din comunism este mama denaturată de astăzi.

  3. […] venea seara de la muncă. Și cine știe peste ce soacră nimereau. Și ea educată la fel. Și violența asupra femeilor și copiilor face parte din aceeași educație închisă la minte într-o cutie de carton. În interior e […]

  4. […] dă sfaturi despre cum trebuie disciplinată femeia. În urmă cu ceva timp am scris articolul Din tată-n iubit- timpul trece, bătaia rămâne și după ce am citit ce a spus Saad Arafat îmi dau seama, cu tristețe, că nu știu să spun […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

The BeLoved G.

Be the one you love

Fashion with no limits

Smile! You’re at the best fashion site ever

Ce-am mai descoperit azi

Muzici. Cărți. Oameni. Chestii. Oportunități.

My Blog

Smile! You’re at the best WordPress.com site ever

That Random Comic Blog

Life is a comic strip and we are the characters.

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

sperantaunuiartist.ro

Acest site isi propune sa promoveze cultura in pictura

A d i n a M i r e l a

Toate textele și imaginile de pe acest blog îmi aparțin .

Paiat(z)a

Un izvor de intelepciune

endorfinul

diminueaza perceptia durerii

I'm feeling free RO

Ce nu văd alţii vedem noi

Alexbidam - Blogul fara nume

Un blog cu toate pentru toti

Doman Daniel Blog

A fine WordPress.com site

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Manzatu

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: