Top 5 subiecte importante care nu interesează pe nimeni

După câteva luni de scris în mediul online m-am gândit să fac un top cu cinci subiecte, care nu interesează pe nimeni. Alături de fiecare subiect voi scrie și explicația- chiar dacă e mult mai lungă, voi scrie o parte din motive. Sunt probleme, care, din cauza dezinteresului general, se acutizează pe zi ce trece. Ordinea în care sunt scrise este întâmplătoare.

Slide1

1. Epidemia cu virusul HIV. Da, există. Și da, în România. Ministerul Sănătății nu face nimic în acest sens. Fondurile europene nu mai susțin schimbul de seringi pentru că suntem considerată o țară dezvoltată, care nu mai are nevoie de susținere financiară pentru prevenirea virusului HIV. Chiar și cu susținerea primită din partea UE, epidemia a existat, ce se va întâmpla de acum este un coșmar. Câti vor fi infestați cu virusul HIV, câți vor folosi aceeași seringă, câți vor muri…și câți dintre noi vom fi infestați din întâmplare.

2. Copiii instituționalizați și copiii străziiDa, și ei există și chiar prea mulți. Anul 2012 a avut aproximativ 60.000 de copii instituționalizați. Dintre ei, doar 1.601 au fost declarați adoptabili în primele 11 luni. Și da, părăsit și instituționalizat nu înseamnă adoptabil. Și am vorbit doar de ce instituționalizați. De cei de pe stradă, care suportă în fiecare zi bătaia celor care îi trimit la cerșit și, câteodată, și a trecătorilor supărați, nu am vorbit. Nici nu cred că li se mai ține numărul. Oricum, în fiecare zi apar alții, fie trimiși de familie, fie fugiți de la casa de copii.

3. Egalitatea de șanseChiar nu interesează pe nimeni. „E chestie de feministe” sau „La cratiță cu voi” sunt două comentarii reale. Primul al unui jurnalist. Nu-i spun numele de rușine. Al doilea al unui „comentator” la un articol despre egalitatea de șanse susținută în PE de Corina Crețu. Și barem de nu ar interesa pe nimeni și atât. Problema este că cei care vor să continue drumul familiilor patriarhale  cu care au fost învățați în comunism și, în plus, și-au educat și copiii în acest sens, continuă să pitească după ușă drepturile femeilor și să le încalce. Și femeile fac ce au învățat de la mama și bunica, că doar nu aveau să se căsătorească fără să știe și ele să facă o mâncare, să facă curat. Ce ar fi zis bărbatul despre ele, când venea seara de la muncă. Și cine știe peste ce soacră nimereau. Și ea educată la fel. Și violența asupra femeilor și copiilor face parte din aceeași educație închisă la minte într-o cutie de carton. În interior e gol.

4. Drogurile și, în special, etnobotanicele. „Niște plăntuțe inofensive care nu au ce căuta pe agenda parlamentară”- spuneau parlamentari de toate culorile când medicul Tudor Ciuhodaru a propus o lege prin care să interzică comercializarea etnobotanicelor. Atunci magazinele erau în floare. La fiecare colț de stradă dădeau, în fiecare seară, bobocii. Și au ucis, au distrus vieți, familii. Și se vindeau ca la magazin, mai bine ca pâinea caldă. Întindeai banul, luai plicul. Și au dispărut rând pe rând. S-au mutat în stradă. Trafic stradal. Tot nu interesează pe nimeni. Infestarea cu virusul HIV din cauza injectării drogurilor a crescut de la 10 cazuri pe an, la 130 de cazuri în primele șase luni ale anului 2012, din cauza consumului de etnobotanice.

5. Cățeii străzii. Cât suflet să ai ca să îi arunci? Cât suflet îți trebuie ca să-l ai zece ani și apoi, pentru că e bătrân și bolnav, să-l lași într-o stație de autobuz- poate, poate îl ia cineva? Sau să arunci puiuții cățelușei tale, pe care știi că i-a simțit lângă și a știut că sunt ai ei și tu le iei viața aruncându-i într-o pungă uitată într-un șant? Ce drept avem noi să decidem ca un animal să trăiască sau nu? Un animal este, de prea multe ori, mult mai inteligent decât oamenii. Așa cum am mai spus o dată într-un articol, constat cu tristețe că prea mulți oameni nu au minte. Din păcate.

Anunțuri

Tag-uri:, , , , , , , , , , ,

5 gânduri despre „Top 5 subiecte importante care nu interesează pe nimeni

  1. Deontologul 10 Mai 2013 la 22:00 Reply

    „Ce drept avem noi să decidem ca un animal să trăiască sau nu?”

    Ești vegetariană?

  2. cumparatoarea profesionista 11 Mai 2013 la 10:12 Reply

    Buna postarea, total de acord cu topul. Dar un top al celor care crezi ca ne intereseaza cand ne oferi?

    • Roxana Cristiana 11 Mai 2013 la 11:56 Reply

      Nu mă gândisem și la partea pozitivă :). Însă o să caut. O să mă documentez cu privire la topul subiectelor care intereseză… din păcate, nu sunt optimistă cu privire la calitatea subiectelor.

  3. […] şi Teleenciclopedia, @ Reporter NTV; – Top 5 subiecte importante care nu interesează pe nimeni, @ Roxana Covrig; – Valutişti în Teheran, @ Radu Petreanu; – Unde s-au terminat blogurile, @ […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

The BeLoved G.

Be the one you love

Fashion with no limits

Smile! You’re at the best fashion site ever

Ce-am mai descoperit azi

Muzici. Cărți. Oameni. Chestii. Oportunități.

My Blog

Smile! You’re at the best WordPress.com site ever

That Random Comic Blog

Life is a comic strip and we are the characters.

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

sperantaunuiartist.ro

Acest site isi propune sa promoveze cultura in pictura

A d i n a M i r e l a

© Copyright Adina Mirela, All rights reserved, O ilustratoare visătoare

Paiat(z)a

Un izvor de intelepciune

endorfinul

diminueaza perceptia durerii

I'm feeling free RO

Ce nu văd alţii vedem noi

Alexbidam - Blogul fara nume

Un blog cu toate pentru toti

Doman Daniel Blog

A fine WordPress.com site

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Manzatu

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: