Eu, o fetiță drăgălașă și-o mamă urâcioasă

Eu țopăiam pe lângă prietenul meu probând ochelari portocalii și albaștri de la băieți, din H&M, d-ăia cu oglindă. :)) Și am tot țopăit, că dacă tot nu ne găsisem nimic, barem să mă distrez pe seama produselor lor. Și mă duc eu hotărâtă către o pălărie. În drumul meu, aud o voce răstito-inteligentă: „Și crezi că ai fost haioasă?”. Aud o voce de copil trist: „Daa”. Tocmai probase pălăria pe care voiam eu să o probez, iar mama ei ofuscată, cu o plăcere vinovată de a strica distracția și haioșenia copilului, îi spune, pe un ton superior: „N-ai fost deloc. Nu m-ai amuzat”. Aș fi vrut să-mi pun pălăria și să mă strâmb la tristuța aia mică, dar deja trecuse. Am trecut pe lângă pălărie, gândindu-mă că așa ajung niște oameni mari să pună o barieră uriașă între inteligență și spirit de glumă. Cred sau sper că oamenii ăștia #superiori#inteligenți#extraordinari#etc ar vrea și ei să râdă și să facă tâmpenii de care să se amuze.

Cu două zile înainte fusesem la o piesă de teatru, la Nottara, „Autopsia unui fulg de nea”, care arată, printr-o relație dintre mamă și cele două fiice, una de 17 ani, cealaltă de 9, fragilitatea ființei umane. Superbă, perfect jucată, model tipic al unei familii influențate de tot ce este mai rău în societate. Printre altele, mama nu-i dădea deloc atenție fiicei de nouă ani, pentru că simțea că-i seamănă tot mai mult. A pus-o să-și cântărească mâncarea pentru a nu se îngrășa și să treacă pe regim… deși în casă nu era delor mâncare. Fetița i-a spus că, ea, o invizibilă, are o singură prietenă, care este grasă, și că sunt alte lucruri care contează. Mama ei, însă, avea propriile orizonturi care se limitau la aspectul fizic și treburile ei de lady. Una nebună, de altfel. Piesa vorbește despre egoismul și indiferența unei mame pentru fiica sa, până în punctul în care copilul ajunge să-și dorească finalul de poveste din „Rățușca cea urâtă”… cel spus de mama ei: fiind atât de urâtă și amărâtă, rățușca s-a dus la un lac și s-a înecat.

Am revăzut imaginea de mamă preocupată de propria persoană, de pretențiile ei, de job, de tot ce înseamnă „ea și atât” în magazinul de haine. Și e trist pur și simplu.

P.S.: Când s-a stins lumina în toată sala la Nottara, în liniștea aia a așteptării, s-a auzit vocea unui copilaș de câțiva anișori, care a spus: „Să aprindă lumina” :D.

Anunțuri

Tag-uri:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

The BeLoved G.

Be the one you love

Fashion with no limits

Smile! You’re at the best fashion site ever

Ce-am mai descoperit azi

Muzici. Cărți. Oameni. Chestii. Oportunități.

My Blog

Smile! You’re at the best WordPress.com site ever

That Random Comic Blog

Life is a comic strip and we are the characters.

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

sperantaunuiartist.ro

Acest site isi propune sa promoveze cultura in pictura

A d i n a M i r e l a

Toate textele și imaginile de pe acest blog îmi aparțin .

Paiat(z)a

Un izvor de intelepciune

endorfinul

diminueaza perceptia durerii

I'm feeling free RO

Ce nu văd alţii vedem noi

Alexbidam - Blogul fara nume

Un blog cu toate pentru toti

Doman Daniel Blog

A fine WordPress.com site

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Manzatu

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: