Resemnarea unui tată

De ce tocmai tu ai pierdut la pariuri? Te-a scos un meci? Nasol. De ce tocmai tu n-ai o super mașină și apartament pe Magheru… cu buline roșii? De ce tocmai tu sau tocmai eu?

Suntem oameni plini de defecte și dorințe. Considerăm că merităm totul fără să dăm nimic în schimb. Momentele dificile nu sunt pentru noi. Nouă ne place doar să zburăm. Nu vrem piste de aterizare, însă aterizăm forțat. Au fost patru momente în viața mea în care am simțit că parcă le primesc pe toate cele rele deodată și mă întrebam ce mai urmează. Se îngrămădeau, mă înghesuiau, mă doborau… Erau ca un elefant ce voia să fie cărat pe umeri. Și când ridici greutăți devii mai puternic, nu? Important e asta: să le ridici. Însă, în acele momente mă simțeam dărâmată și nu sunt genul care să caut proptele. Nu mă pot sprijini decât pe mine. Au fost momente în care m-am ridicat spectaculos, când elefantul s-a transformat în fluture. Momente în care am prins aripi. Au fost și atât. Și le-am putut duce și au trecut…. dar astăzi m-a durut resemnarea unui tată.

Am văzut prima oară un copil rebel. Căuta al treilea scaun din față din tramvai. A greșit. Erau doar două. O colegă s-a ridicat. Copilul parcă avea căști pe urechi. S-a pus pe scaun în timp ce mușca dintr-o bucățică de nucă. Blonduț, parcă mai matur decât părea. Nu vorbea. S-a auzit o voce. „Mulțumim”, a spus un bărbat ce schița un zâmbet pentru că băiatul lui s-a descurcat. Părea mândru de el. S-a așezat pe un scaun lângă copilul lui. Îi tot dădea nucă. Vreo trei stații de tramvai, copilul, care acum stătea tucește, a mâncat nucă. Parcă nu vedea pe nimeni. Făcea ce voia. Se ridica de pe scaun, pleca, se punea înapoi, se uita pe geam, stătea cu picioarele sub el, apoi turcește, iar se ridica… și tot așa. La un moment dat, se pune cu capul pe mine. Nu mi-a spus nimic. Parcă nu mă vedea. Am zâmbit și l-am lăsat să stea. Toată lumea din tramvai se uita la el. Mă întrebam de ce tatăl lui nu-i spune nimic copilului când se tot plimba pe acolo, gen să aibă răbdare că mai au două stații sau ceva… Am înțeles când m-am uitat la el, după câteva stații în care toți oamenii din partea din față a tramvaiului se holbau… Era un om resemnat, poate un tată rușinat. Tot ce lipsea din acel peisaj era ca el să se ia de băiatul lui. Ar fi fost o dramă completă, zdrobitoare. Îi pierise zâmbetul de tată. Era frustrat, resemnat… parcă în sufletul lui era un război. Copilul ba se punea cu capul pe mine, ba se ridica. Îl vedea doar pe tatăl lui. Aveau o legătură specială. Se înțelegeau pur și simplu. Fără cuvinte, fiecare știa ce vrea celălalt. Cred că fiecare părinte ar trebui să-și iubească copilul și să fie mândru de el, așa cum e. Însă, prejudecățile din societate sunt o povară extrem de greu de cărat de un părinte, care trăiește cu ele toată viața. Mulți, în superficialitatea lor, nu înțeleg că nu-i ușor să ai un copil cu probleme de sănătate. Dimineața, când plec la muncă, la Moghioroș sunt mereu două mame: una cu un copil surdo-mut și cealaltă cu un copil cu un retard. Prima se ia mai mereu de puști. A doua stă mereu ca o statuie lângă copilul așezat pe bancă. Mi-e greu să văd părinți care-și consideră copiii o pedeapsă sau care renunță la fericirea alături de copiii lor din cauza presiunilor din societate.

Concluzia este a fiecăruia dintre voi.

Anunțuri

Tag-uri:, , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

The BeLoved G.

Be the one you love

Fashion with no limits

Smile! You’re at the best fashion site ever

Ce-am mai descoperit azi

Muzici. Cărți. Oameni. Chestii. Oportunități.

My Blog

Smile! You’re at the best WordPress.com site ever

That Random Comic Blog

Life is a comic strip and we are the characters.

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

sperantaunuiartist.ro

Acest site isi propune sa promoveze cultura in pictura

A d i n a M i r e l a

Toate textele și imaginile de pe acest blog îmi aparțin .

Paiat(z)a

Un izvor de intelepciune

endorfinul

diminueaza perceptia durerii

I'm feeling free RO

Ce nu văd alţii vedem noi

Alexbidam - Blogul fara nume

Un blog cu toate pentru toti

Doman Daniel Blog

A fine WordPress.com site

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Manzatu

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: