Specimene de București care ar trebui interzise

1. Șoferii de maxi-taxi. Îmi pare rău pentru excepții, dar domnii șoferi de la maxi-taxi sunt exemplul perfect al bădărănismului. Știți cum începe „Lie to me”. Imaginați-vă că actorul principal vorbește despre bădărani și în spatele lui, unde sunt videoproiectate imagini imense, apare exemplul: o poză cu șoferul de maxi-taxi. Profil, pe scurt: merge apăsat și crăcănat, descheiat la cămașă sau fără tricou pe el, drept, cu burta rotundă-n față și cu mâinile depărtate de corp, legănând din umeri în stânga și-n dreapta, alternativ, de parcă mușchii bine lucrați la sală s-au umflat prea mult de la suplimente. Toată imaginea mirobolantă este perfect completată de un caracter grețos, cumulat cu înjurături și lipsă de respect pentru călători. Totul este împachetat frumos într-un maxi-taxi, o căzătură de microbuz cu cel putin 600.000 de km la bordul demult defectat, care troncăne de parcă s-ar rupe la fiecare gropiță. Cireașa de pe tort: frâne bruște și întreceri între șoferii de maxi-taxi, care nu s-au prins că ar fi mai bine să vină mai des, decât trei odată, alergându-se.

P.S.: O femeie bătrână, la vreo 70 de ani, cu banii împachetați la șort, cu două sacoșe mari de rafie și un sac de flori i-a spus șoferului de maxi-taxi s-o aștepte să-i dea banii, după ce-și ia bagajele din spate. Venise cu de toate de prin grădină să le vândă la București. Șoferul a așteptat două minute. Femeia a venit să-i dea banii. I-a dat zece lei pentru un bilet de 2,5 lei. Șoferul i-a dat rest 5 lei și i-a închis ușa în față, înjurând. Cinci lei costa sacul de flori pentru care femeia muncise, și nu puțin. Ochii bătrânei îmi aminteau de amintirea dureroasă a unei mari actrițe al cărui tată fusese luat la muncă forțată. Îmi amintesc un pasaj din destăinuirile ei, care mi-a rămas întipărit în minte: „Când l-am revăzut, tatăl meu avea ochii albaștri de la cât plânsese, aproape 20 de ani. Când plecase, îi avea căprui”. Rari, dar evidenți, sunt ochii albaștri de plâns.

2. Pe locul al doilea în lista specimenelor stau unele femei, pe la vreo 50 de ani, din tramvai. Te-mping, aleargă, îți dau coate, doar, doar să apuce un scaun gol. Dacă nu l-au apucat, după repriza de 100 de metri garduri și pregătirea intensă pentru meciul decisiv de fotbal american, îți pun geanta-n cap, poate te simți să le dai locul. Fără excepție, mai ales dimineața, nu există tramvai fără o ceartă pe care să n-o provoace. Eu am dat de două ori peste aceeași babă.

Prima oară. Stăteam în picioare unde este spațiul gol din fața ușilor. Tramvaiul era uimitor de liber, majoritatea geamurilor deschise, era o dimineață răcoroasă, aveam poftă de o cafea. Geamurile de unde stăteam eu erau închise, ceea ce mi se pare normal, atât timp cât cei care stăm acolo suntem fix cu acele geamuri în ochi. Vine unu (al cărui profil vi-l descriu detaliat la trei), deranjat de geamul închis din fața mea și-l deschide. El apoi se așează la doi metri de geamul pe care tocmai îl deschisese. Mă gândeam cum ar fi fost să mă duc eu în fața fetelor de lângă mine să le deschid geamul în față și să plec în treaba mea. Am închis geamul. Mai trece o stație și femeia ce stătea pe scaun, în stânga mea, începe să urle: „Ne sufocăm aici, de ce închizi geamul? Ia și deschide-l”. Contrariată, mă uit la ea și o întreb: „Cinci stații până când să fie deschis geamul nu v-ați sufocat?”. A început baba să bolborosească de nu se mai oprea. Mi-am pus căștile și am dat drumul la muzică.

A doua oară, aceeași babă. Puțini oameni pe refugiu. Vine tramvaiul. Îi las pe toți să se urce și mă urc și eu, intenționând să mă așez pe un anumit scaun. O fată venea grăbită din față cu ochii țintiți pe acel scaun și am zis să mă pun pe scaunul de lângă mine. O babă mă împinge și începe să urle. „Bine că te-ai pus aici, încet te mai miști”. Trece pe lângă mine și se duce glonț spre scaunul pe care tocmai se așeza fata respectivă. Baba vine bolborosind și se pune pe scaunul din fața mea, uitându-se fix la mine. Ah, deci, eu eram aia, ținta babei. Iar îmi zice că mă mișc încet- după ce o lăsasem să urce!- și că i-am stat în drum, pe un ton răstit și răutăcios. Mă uit la ea amuzată, pentru că memoria vizuală și auditivă nu mă înșelau, și o întreb: „Doamnă, dar de ce alergați prin tramvai ca la curse. Unde vreți să ajungeți? La următoarea ajungem toți în același timp”. Iar mi-am pus căștile.

P.S. Asta nu-i nimic. Să auziți când se ceartă între ele. Am auzit sute de înjurături inimaginabile și unice.

3. Aici sunt bărbații pe la vreo 40 și ceva de ani, cu părul alb, îmbrăcați într-un costum ieftin, cu ochelari de soare, deja trampirați la ora 07:00, foarte plini de ei și nu mă refer la burta de-a noua, care se uită obsesiv la fundul puștoaicelor de 15 ani. Despre ei n-am ce spune decât că sunt cei mai nesimțiti, cei mai bădărani, cei mai scârboși și mai needucați bărbați din lume, ce merită puși într-un sac și aruncați de pe planetă, care nu merită o familie. Trebuie să evităm ca ei să fie model pentru un copil ce, peste 40 de ani, ar avea să devină la fel. Ar merita, cu dragă inimă, să-i încadrăm la „specii pe cale de dispariție” și să-i ducem într-o rezervație de tipul mini-București pentru boi și să trăiască acolo până când nu or mai exista.

4. Manelistele. V-am mai spus despre elevele corigente, care filmau într-un videoclip „wow” pentru un manelist șmecher și cărora le era teamă să nu li se vadă părțile intime în videoclip pentru că aveau fustițe prea scurte. Ei bine, se înmulțesc într-un ritm alarmant. În cazul în care nu le recunoașteți, verificați profilul:

Celulita este cuvântul magic, de bază pentru orice tânără manelistă, cu viitor de cântăreață, momentan dansatoare.

Bronzul negru, de sezon, asortat cu mai multe culori puternice în aceeași ținută, preferabil verde fosforescent cu roz și portocaliu.

Pantalonii foarte scurți, de blugi, albi, poate și roz. Evident, tăiați. Trebuie să se vadă și o parte din fundul plin de celulită, pentru că el este sexi așa cum l-a lăsat natura din shaorma.

Piesele de bază, pentru care nu există niciun  argument pentru a fi uitate: maioul cu decolteu și tăiat în spate, în diferite forme, de triunghi, cerc, pătrat (tipul cu franjuri orizontale) și pantofii sport cu plaformă ascunsă.

Bineînțeles, detaliile esențiale din profilul de bază al manelistei pot fi presărate cu idei live, adică de moment.

Anunțuri

Tag-uri:, , , , , ,

3 gânduri despre „Specimene de București care ar trebui interzise

  1. Diana 18 Iulie 2014 la 18:58 Reply

    :)) Doamne, ma sperie. Nu o sa ma urc intr-un Maxi Taxi, dar cu neusferitele din tramvai ma descurc. Burtosii transpirati si care se uita la funduri de minore…scarbos.

    De maneliste iar imi e teama. Astea se aduna in haita si daca te iei de vreuna, te trezesti ca te asteapta 10 la iesire din bloc sa iti da bataie. Nasol…

    • Roxana Cristiana 18 Iulie 2014 la 19:02 Reply

      :)) Astea sunt specimenele care strică Bucureștiul. Ce e frumos e dincolo de ele. Trebuie doar să te amuzi pe seama lor… deși, cel puțin pe mine, unii nu mă pot lăsa indiferentă când, prin acțiunile lor, fac rău altor oameni. Sunt eu mama răniților :D.

      Te pup, Diana.

  2. Diana 18 Iulie 2014 la 20:09 Reply

    Si eu sunt asa miloasa…. e un „defect” uneori.

    >:D<

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

The BeLoved G.

Be the one you love

Fashion with no limits

Smile! You’re at the best fashion site ever

Ce-am mai descoperit azi

Muzici. Cărți. Oameni. Chestii. Oportunități.

My Blog

Smile! You’re at the best WordPress.com site ever

That Random Comic Blog

Life is a comic strip and we are the characters.

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

sperantaunuiartist.ro

Acest site isi propune sa promoveze cultura in pictura

A d i n a M i r e l a

© Copyright Adina Mirela, All rights reserved, O ilustratoare visătoare

Paiat(z)a

Un izvor de intelepciune

endorfinul

diminueaza perceptia durerii

I'm feeling free RO

Ce nu văd alţii vedem noi

Alexbidam - Blogul fara nume

Un blog cu toate pentru toti

Doman Daniel Blog

A fine WordPress.com site

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Manzatu

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: