Arhive pe categorii: Social

De ce am impresia că pionii secundari sunt „vinovații”

E o opinie și o impresie personală, atât timp cât am dreptul la ea. Văd oameni reținuți și fețe resemnate, triste, întrebătoare, aproape plânse, dar mândre-n pierzania lor în fața camerelor video. Cu vieți, cariere, familii. Tot ce-a fost nu va mai fi, în mod clar, la fel. Nici cazierul nu mai e același, cu atât mai mult cât persoanele în cauză nu mai sunt la butoane, ci au fost împinse de ceva timp din funcțiile de putere.

Nu știu de ce, dar am o vagă impresie că o parte din persoanele cu fețe de vinovați amărâți sunt acei pioni secundari, care s-au bucurat de 1% din prejudiciul adus statului.

Privarea de libertate pentru ei poate merge în două direcții, niciuna justițiară din punctul meu de vedere, o simplă cititoare de legi.

Anunțuri

Resemnarea unui tată

De ce tocmai tu ai pierdut la pariuri? Te-a scos un meci? Nasol. De ce tocmai tu n-ai o super mașină și apartament pe Magheru… cu buline roșii? De ce tocmai tu sau tocmai eu?

Suntem oameni plini de defecte și dorințe. Considerăm că merităm totul fără să dăm nimic în schimb. Momentele dificile nu sunt pentru noi. Nouă ne place doar să zburăm. Nu vrem piste de aterizare, însă aterizăm forțat. Au fost patru momente în viața mea în care am simțit că parcă le primesc pe toate cele rele deodată și mă întrebam ce mai urmează. Se îngrămădeau, mă înghesuiau, mă doborau… Erau ca un elefant ce voia să fie cărat pe umeri. Și când ridici greutăți devii mai puternic, nu? Important e asta: să le ridici. Însă, în acele momente mă simțeam dărâmată și nu sunt genul care să caut proptele. Nu mă pot sprijini decât pe mine. Au fost momente în care m-am ridicat spectaculos, când elefantul s-a transformat în fluture. Momente în care am prins aripi. Au fost și atât. Și le-am putut duce și au trecut…. dar astăzi m-a durut resemnarea unui tată.

Am văzut prima oară un copil rebel. Căuta al treilea scaun din față din tramvai. A greșit. Erau doar două. O colegă s-a ridicat. Copilul parcă avea căști pe urechi. S-a pus pe scaun în timp ce mușca dintr-o bucățică de nucă. Blonduț, parcă mai matur decât părea. Nu vorbea. S-a auzit o voce. „Mulțumim”, a spus un bărbat ce schița un zâmbet pentru că băiatul lui s-a descurcat. Părea mândru de el. S-a așezat pe un scaun lângă copilul lui. Îi tot dădea nucă. Vreo trei stații de tramvai, copilul, care acum stătea tucește, a mâncat nucă. Parcă nu vedea pe nimeni. Făcea ce voia. Se ridica de pe scaun, pleca, se punea înapoi, se uita pe geam, stătea cu picioarele sub el, apoi turcește, iar se ridica… și tot așa. La un moment dat, se pune cu capul pe mine. Nu mi-a spus nimic. Parcă nu mă vedea. Am zâmbit și l-am lăsat să stea. Toată lumea din tramvai se uita la el. Mă întrebam de ce tatăl lui nu-i spune nimic copilului când se tot plimba pe acolo, gen să aibă răbdare că mai au două stații sau ceva… Am înțeles când m-am uitat la el, după câteva stații în care toți oamenii din partea din față a tramvaiului se holbau… Era un om resemnat, poate un tată rușinat. Tot ce lipsea din acel peisaj era ca el să se ia de băiatul lui. Ar fi fost o dramă completă, zdrobitoare. Îi pierise zâmbetul de tată. Era frustrat, resemnat… parcă în sufletul lui era un război. Copilul ba se punea cu capul pe mine, ba se ridica. Îl vedea doar pe tatăl lui. Aveau o legătură specială. Se înțelegeau pur și simplu. Fără cuvinte, fiecare știa ce vrea celălalt. Cred că fiecare părinte ar trebui să-și iubească copilul și să fie mândru de el, așa cum e. Însă, prejudecățile din societate sunt o povară extrem de greu de cărat de un părinte, care trăiește cu ele toată viața. Mulți, în superficialitatea lor, nu înțeleg că nu-i ușor să ai un copil cu probleme de sănătate. Dimineața, când plec la muncă, la Moghioroș sunt mereu două mame: una cu un copil surdo-mut și cealaltă cu un copil cu un retard. Prima se ia mai mereu de puști. A doua stă mereu ca o statuie lângă copilul așezat pe bancă. Mi-e greu să văd părinți care-și consideră copiii o pedeapsă sau care renunță la fericirea alături de copiii lor din cauza presiunilor din societate.

Concluzia este a fiecăruia dintre voi.

Nu ne-am săturat de ping-pong?

Mie-mi place să joc ping-pong. Ca joc, competiție, relaxare. Însă, văd tot mai mulți oameni care joacă tenis de masă cu propria lor viață sau a altora. Mă cunosc și pe mine. Fără să vreau, fac parte din mulțime. Ne face plăcere să ne jucăm cu alții. Pozitiv sau negativ, o facem. Viața-i ca-n politică. Cum este pasat Diaconu de la ANI la ICCJ, la BEC, la TMB… Așa și noi. Pasăm oameni, dorințe, visuri și idei. Pe unii poate vrem să-i aducem lângă noi, crezând că se întorc cu mai mult avânt. Pot să o facă sau nu. Ne jucăm și cu noi, și cu ei. Într-un final, fără niciun rost. Și pe acest model banal de crud, viața noastră seamănă cu mingea de ping-pong. Am spus-o de multe ori și mă întreb: ce-ar fi să fim sinceri? Un dezastru, probabil. Cum mergem, cum respirăm, așa (ne) mințim. Ce-ar fi să spunem, fără să ne gândim că pierdem ceva, totul verde-n față? Am fi niște ciudați, probabil, printre mulți superficiali. Ne-am obișnuit să mințim. Să nu spunem că nu mai putem când obosim. Să nu spunem când iubim, ce visăm, pentru ce luptăm. Ne ascundem în noi sau în spatele unor cuvinte false. Suntem gri sau sclipitori. Unii ne cunosc, alții ne judecă. Purtăm atât de multe măști sociale și vrem să dovedim ceea ce nici noi nu credem.

Eu am momente în care obosesc să lupt. Cum a fost astăzi. Pur și simplu am obosit și am continuat să lupt pentru ceea ce iubesc și doresc. Nu am spus că am obosit. Unii au văzut înainte să fie evident. Sunt doar om. Aș spune că doar femeie, dar forța mea nu stă în ce pot face fizic. M-am retras în brațele care mă liniștesc mereu și m-am întrebat: oare pot rezolva ceva dacă eu continui să fiu așa, să-mi plâng de milă că nu mai pot? În mod clar, nu. Pot doar să pierd o zi din viața mea. Fericirea depinde doar de noi. Trebuie să căutăm mereu motivele stărilor noastre, pentru că vor exista mereu, și să ne întrebăm dacă au rost. Cât despre măștile sociale… pot fi purtate în tot felul de medii, dar trebuie să le dăm jos când sunt alături de persoane care ne cunosc și ne iubesc chiar și așa, cu o mie de defecte. Trebuie să-i strângem în brațe, să le mulțumim, să facem orice pentru a le arăta că-i apreciem cel mai mult.

Valentine’s Day, ziua „neîndrăgostiților”

Dacă mă întreabă cineva: „Ții Valentine’s Day?”, spun: „Da!”. Poate pare ciudat ca această postare să fie scrisă de o persoană care nu a ratat nicio zi de naștere, de nume, de îndrăgosteală, de Moș Nicolae și Crăciun în 7 ani și jumătate, însă Valentine’s Day mi se pare o prostie. Eu am văzut-o mereu drept încă o ocazie să ne luăm cadouri drăguțe.  Văd însă persoane care așteaptă cu teamă, cu speranță această zi. Vor să aibă confirmarea iubirii… măcar de Ziua Îndrăgostiților. Asta mă întristează. Să dai un an pentru o zi nu e iubire. Dacă mega-cadoul de ziua îndrăgostiților ar fi împărțit în mici cadouri de miercuri, de sâmbătă, de luni… atunci am vorbi de „îndrăgosteală”. Dar când el se gândește cu teamă la o zi la care ea speră (sau invers) atunci e doar prosteală și ani pierduți degeaba. Continuă lectura

„Moartea se vinde la plic”

Primul material jurnalistic, care mi-a arătat că ambiția, frica uitată, perfecționismul, determinarea sunt esențiale în domeniu, a fost despre etnobotanice, din vremea în care normele de aplicare erau încă așteptate. Frica ne urmărea la fiecare pas, pasul în care aveam lângă noi un consumator cu HIV, care ne întreba „ce tragem”, ce simțim, frica în care el „ne mirosea”, frica în care comerciantul nu știa dacă să ne spună tot sau să tacă… frica să nu fim urmărite și mai apoi frica să nu ne întâlnim pe stradă cu ei, consumatori și comercianți. A fost o senzație unică. După fiecare moment de frică, mai obțineam câteva informații pe care le puneam la dosar. Poze, interviuri, consumatori, poliție, traficanți și noi în mijlocul lor… pentru o temă, care ne-a arătat că nu avem limite. Am făcut cea mai bună echipă de investigații de atunci, împreună cu Arina Delcea. Ancheta nu am publicat-o niciodată, până acum, când am găsit-o pe un stick uitat.

Ancheta noastră nu mai are niciun efect acum. În prezent, magazinele de etnobotanice, cel puțin din București, s-au închis. Traficul stradal este în floare. Când s-au închis magazinele de vise, au fost mâncate florile din Herăstrău…

„Moartea se vinde la plic” Continuă lectura

Au început să-și arunce câinii pe străzi!

Titlul reprezintă cuvinte de căutare prin care cineva a găsit blogul meu. Mi-a amintit că de ceva timp vreau să atrag atenția asupra acestui lucru. AU ÎNCEPUT SĂ-ȘI ARUNCE CÂINII bucureștenii cu suflet mare. Doi pechinezi au apărut la mine în zonă într-o dimineață. Un lățos asemănător cu un setter a apărut și el. În Parcul Carol mi-a fost atrasă atenția asupra unei cățelușe (FOTO), care a fost părăsită de stăpâna ei iubitoare în țarcul cățeilor, plângea de două zile.

993643_10200316597057892_438950028_n

Continuă lectura

Generația învinșilor. Povestea copiilor înlocuiți de carieră și bani

“Familia. Sub asediul modernității?” prima parte a programului “Valori și Modele” are o concluzie dramatică. Copiii de astăzi sunt uitați pentru bani, notorietate și carieră, iar ceea ce nu li se mai poate oferi sufletește li se oferă sub forma unor cadouri scumpe, precum smatphone-uri. Un telefon nu aduce fericirea copiilor uitati de părinti, însă aduce nefericirea copiilor ai căror părinți nu au posibilitatea să cumpere cadouri scumpe. Cei nefericiți devin cei uitați de părinții plecați în străinătate și intră în categoria celor nefericiți cu un smartphone. Aceasta este, pe scurt, situația copiilor din România, a generației învinșilor. 

singur-acasa-

Continuă lectura

Cât de „puternic” te simți când bruschezi un copil al străzii

Eram în tramvai, în „32-ul ăsta unde ne știm toți”. Merg pe principiul egalității indiferent de clasă socială, vârstă, statut. În acest sens, sunt conștientă că există categorii de persoane vulnerabile cum sunt copiii străzii sau copiii care cerșesc pe străzi. Am văzut unul dintre ei. Avea aproximativ opt ani. Era de etnie romă. Pentru noi, românii „superiori”, băiatul poartă o dublă povară: e rom și e cerșetor. Pentru un „bărbat” aflat în trafic, în dreapta șoferului unei mașini vechi, povara a fost insuportabilă. Atât de rău l-a deranjat încât stătea pe poziție de atac. Încruntat, cu corpul înclinat în față și cu pumnii strânși.

Continuă lectura

Cum ne mint, cu nesimțire, asociațiile pentru ajutorarea câinilor

Un câine bătrân și bolnav mi-a fost aruncat, astăzi, la poartă. Alături de el erau două oase de pui. Să fie oameni. Eventual, să-l omoare mai repede. Am ieșit la el și când am întrebat „bătrânule, cine te-a aruncat aici?”, cu ultimele forțe s-a ridicat, a venit la mine și a început să dea din coadă fericit. A căzut. Nu se putea ține pe piciore, dar avea încredere în mine și ar fi cerșit și ultima dovadă de căldură. Nu puteam să-l las pe stradă, nici să-l iau la mine. Am început să caut o fundație, o asociație- aia care strânge fonduri de la noi, oamenii care iubim animalele străzii și încercăm să le direcționăm o parte  măruntă din veniturile noastre. După ce am sunat la mai bine de ZECE  fundații din București, am crezut că am luat-o razna, că habar n-am ce-i aia o fundație. Toți îmi spuneau „Nu, noi nu luăm câini după stradă” sau „Nu avem locuri„. M-am enervat și am luat-o pe următoarea doamnă pe sus. Îmi zice tanti asta de la asociația Laila- care DA, are adăpost- că ei nu iau câini de pe stradă. În descrierea asociatiei scria că iau câini, în special bolnavi și bătrâni și au nevoie de bani. O întreb: „Doamnă, pentru ce luați bani dacă nu îngrijiți câini?”. Îmi răspunde: „Da’ ce vreți să luăm toți câinii?”. Îi răspund- „Nu doamnă, unul singur. Atât!„. Îmi răspunde că nu fac ei așa ceva. Sun mai departe până la numărul 30- atâtea fundații am găsit.

1315385577M0hzmN

Continuă lectura

Din tată-n iubit- timpul trece, bătaia rămâne

„Dacă copilul este bătut când este mic… bătut și iar bătut, iar când întreabă de ce, nu înţelege, când va ajunge mare va face și el la fel.”, este declarația unui copil scrisă Salvați Copiii din România pe Facebook. Însă, știu cel puțin două exemple care nu bat. Sunt bătute de peste 20 de ani. Din tată-n iubit, timpul trece, bătaia rămâne. Normal, sunt femei. Sunt două colege cu care am fost în generală. Verișoare. Una avea mereu semne pe picioare. Nu erau vânătăi, era sânge. În naivitatea noastră de copii, mulți o întrebam de data asta cu ce a bătut-o. Răspundea, la fel de naivă, râzând: ba cu bățul, ba cu o curea, ba cu lanțul. Cu ce apuca. Cealaltă, nu doar a fost bătută, a fost vândută de mama ei unui vânzător de ziare de la Piața Rahova în schimbul drogurilor pentru o zi. Și acolo a fost bătută. Nu făcea bine mâncare, nu făcea bine curat, nu-i rămâneau bani. Era o sclavă a lui, soțul, dar și a familiei lui. Statisticile Salvații Copiii din România nu aratp că s-ar fi schimbat ceva. (*Vezi aici

12493803569p697F

Continuă lectura

Educație prin bătaie. 38% dintre părinți o recunosc, 68% dintre copii o acuză

Pe principiul bătaia e ruptă din rai, 38% dintre părinți recunosc că își bat copiii. 20%  pun semnul egal între bătaie și educație. Însă, numărul copiilor care spun că sunt bătuți acasă este mult mai mare-68%. Studiul Salvaţi Copiii din România mai arată că 18% dintre copii afirmă că au fost bătuţi acasă cu băţul sau nuiaua, 13% cu cureaua, 8% cu lingura de lemn. Cercetarea arată că „lovitul cu palma” sau „urecheala” nu sunt percepute de majoritatea părinţilor, şi într-o anumită măsură, nici de copii, drept comportamente din sfera abuzului fizic.

Copiii fara etichete

Continuă lectura

Atentat rasist în Italia. Copil român ucis cu ciocolată cu pesticide

Omor calificat şi tentativă de omor sunt acuzațiile aduse de autorități  în cazul copiilor români din Sicilia intoxicați intenționat cu pesticide. Principala ipoteză este cea a unei răzbunări împotriva familiei de români, în contextul în care ciocolatele cu pesticid fuseseră primite cadou. Cel mai mic, Sebastian, avea doar cinci ani. Avea-pentru că a murit. Un suflet nevinovat a fost ucis de ura izvorâtă dintr-un rasism fără margini a unei familii de italieni. Nu, familia de români nu cerșea. Părinții copiilor munceau de cinci ani în Italia. Ba chiar se stabiliseră într-un orășel. Acolo unde și-au permis. Ceilalți doi frați ai micuțului Sebastian au rezistat și sunt în afara oricărui pericol. Ei au șapte și zece ani. 

127011058350CKgS

Continuă lectura

Bulgaria urlă. Sărăcia ucide. Protestatarii își dau foc

Sărăcia a adus Bulgaria în pragul disperării, disperare care ucide. Al patrulea bulgar și-a dat foc. Ceilalți trei au murit. El e în stare gravă. Are 51 de ani. Toți protestează. Sărăcia și corupția sunt țintele. Gesturilor celor patru protestatri reprezintă cea mai gravă expresie a furiei, neputinței și durerii. Pe scurt, Parlamentul bulgar  fost demis joi. Guvernul interimar conduce Bulgaria. Însă, protestatarii nu au încredere nici în Guvernul vechi de două zile. Ei susțin că Marin Raikov, cel care conduce Guvernul interimar și care a fost ambasadorul Bulgariei în Franța, şi alţi trei membri au servit în Cabinetele conservatoare anterioare. De asemenea, alţi miniştri interimari au legături cu partidul de dreapta GERB, care a condus ultima administraţie. La baza protestelor au stat prețurile ridicate la energia electrică. Ulterior, nemulțumirile s-au extins spre preocupări legate de standarde de viață. 

sofia-bulgaria-mart-young-demonstrators-shout-slogans-against-government-high-electricity-bills-corruption-low-standard-living-29709522

Continuă lectura

Semințe de cannabis, la liber, pe Internet. De ce autoritățile nu fac nimic plus „Moartea în stare pură”

Semințele de marijuana se vând la liber pe Internet. Alături de brichete, alcool, cântare sau lenjerie de pat, chiar și de teste de THC, viitoarele “plăntuțe inofensive” se cumpără printr-un click. Mai mult, majoritatea magazinelor au și pagini de Facebook. Poliția nu poate interveni pentru că semințele  nu conțin THC, substanța vinovată de efectele halucinogene care se găsește în frunze. Astfel, doar creșterea plantelor devine infracțiune, iar “mascații” nu-i calcă pe cei care-și umplu buzunarele din vânzarea de semințe. Mulți dintre cititori probabil vor spune că nu știu cât de bună e marijuana, că nu citesc articole din ziare străine, că nu știu ce medicament extraordinar e și cât de mult bine poate să facă. Au mare dreptate. Nu, nu știu! Nu l-am încercat. Dar știu că trăiesc în România și știu că aici e ilegală pentru că are efect halucinogen. 

1333430668fWOK9I

Continuă lectura

Noul Papă, așa cum doar Buenos Aires îl știe- Foto

Un necunoscut pentru mulți, noul Papă nu a fost printre preferații caselor de pariuri și nici în topul celor mai posibili papi, dat de televiziunile din întreaga lume. Caracterizat prim umilință, simplitate, smerenie, Papa Francisc I reprezintă schimbarea. A fost un apărător al săracilor. El este primul Papă din exteriorul Europei și implicit primul din America de Sud. Simplitatea sa o putem constata din alegerile pe care le-a făcut atunci când se putea bucura de mult. Deși avea la dispoziție o reședință episcopială, a ales un apartament mic din Buenos Aires. Ar fi putut să se deplaseze cu limuzina cu șofer, dar a ales mijlocul de transport în comun. Jorge  Mario Bergoglio este cel care a trimis preoții în stradă printre oameni, dar și în casele lor. Noul Papă provine dintr-o familie umilă cu cinci copii. Tatăl, Mario, era imigrant italian și lucra la calea ferată, iar mama, Regina, casnică. Pot spune că este primul Papă care-mi atrage atenția. Este primul om din lume, cel puțin după aparențe, despre care pot spune „Da, el merită să fie Papă!”. Este uman. M-a atras și povestea lui de iubire. S-a îndrăgostit de o fată când era tânăr. I-a spus că dacă ea nu va vrea să fie soția lui el o să se facă preot. Prin tot ce face și prin tot ceea ce este, este cel care merită să fie Papă. 

jorge-bergoglio-el-nuevo-papa-1677253w615 Continuă lectura

Copil cerșetor- lacrimi, sânge și durere. O imagine care ar fi cutremurat pe oricine

Plin de sânge, cu arcada spartă, cu pielea albă și curată, îmbrăcat în pijamale și încălțat cu o pereche de papuci cu  câteva numere mai mari, un copil plângea în hohote. Era frig. Cu mâna întinsă a trecut prin tramvaiul 25 de un capăt la altul. Toți se uitau la el. Nimeni nu l-a întrebat nimic. Nici eu. Avea aproximativ 12 ani. Am plâns de durerea lui. Era o durere care impresiona pe oricine. Mi-am dorit mult să-l mai văd măcar o dată pentru a-l întreba ce are, de unde vine, ce pățise. L-am revăzut după două săptămâni. Din întâmplare. 

crying-child-29541113

Continuă lectura

Egalitatea de șanse- drept fundamental. „Ce-i aia?” Nu interesează pe nimeni

„IA MAI TRECETI LA CRATITA SI SCHIMBAT SCUTECE.MAI LASATI POLITICA” sau  „ce vor???nu le inteleg nici mort!ce vor aceste femei?”  sunt două comentarii la o știre prea puțin vizualizată. Nu interesează pe nimeni. Pentru femeile angajate part-time, pentru cele sărăcite și trimise în șomaj și mizerie, pentru cele discriminate la serviciu și-n propriul cămin, pentru cele bătute în propria casă- pentru ele a ținut un discurs în plenul Parlametului European și pentru ele se luptă să obțină egalitate de șanse europarlamentarul Corina Crețu. Dar pe cine interesează? Pe ele, nu… a devenit o obșinuință. Pe ei, nici atât. Pentru ei e un drept al masculinității redusă la primitivitate animalică.

Foto: caleaeuropeana.ro

Foto: caleaeuropeana.ro

Continuă lectura

„Țigancă împuțită”

Ieri stăteam pe un scaun din tramvaiul 41. Mergeam cu el de la un capăt la celălalt. Se urcă o femeie de etnie romă. Cerea o pâine sau 50 de bani. Avea cam 70 de ani. Bărbatul de lângă mine când o vede spune „țigancă împuțită”. Nu puțea. Îi arată cu degetul direcția și-i spune „În spate”. Femeia nu zice nimic. În baston, se îndreaptă spre spatele tramvaiului. Era curată. Purta straie de țigancă autentică. După ce a trecut, bărbatul de lângă mine ținea mâna la nas. Se întoarce bătrâna să se ducă în față. El deschide geamul în semn că mirosul ar fi atât de înțepător încât era necesar. Tot nu am simțit niciun miros. Un altul, mai tânăr, care stătea în cealaltă zonă de scaune față-n față, ridică din sprânceana arcuită și vopsită. Cu doi cercei în aceeași ureche și cu sprâncenele mai închise la culoare decât părul se uită „de sus” la fata de lângă el și face semn spre bătrână. De etnie romă, bineînțeles. Sau „țigancă împuțită”, cum i-a spus cel dinainte. Fata nu spune nimic. Îl susține în orice zice și atât. Mă uit la el. Se uita de sus la bătrână așa cum se uita și la iubita lui. La fel se uita și la telefonul cu clapetă. Râdea batjocoritor. Râdea singur. Valoarea lui, ca om, era măsurată doar de el. Știa că este superior. El nu are nevoie de confirmare chiar dacă liftul superiorității îl duce la subsol. 

???????????????????????????????????????

Continuă lectura

Anunț de angajare uimitor. Ce trebuie să facă secretara ideală pentru un consilier județean

Astăzi, am citit un anunț de angajare uimitor pe bestjobs.ro. Era postat de un consilier județean. Acum, după mediatizare, l-a șters. Îl cheamă Boerescu Mihnea Mihai. Pe el nu-l interesează cartoanele, adică diplomele, pentru că ele nu au învățat pe nimeni să supraviețuiască în junglă. Îl interesează, în schimb, ca secretara să nu „năpârlească”, să nu fie pițipoancă, să nu poarte fuste scurte, să nu aibă decolteu și să nu poarte tocuri. În plus, să nu-i placă viața de noapte. Și multe alte cerințe…De asemenea, în opt ani de activitate pentru un salariu de 300-500 de euro pe lună, secretara primește un teren, o mașină, o casă „la roșu” și una „la cheie”. Însă, cuvintele sunt în plus în acest caz, vă las să citiți în tihnă anunțul. 🙂

mihnea_mihai_boerescu_95136500

Continuă lectura

Țara cu instinct matern amputat. Copiii nimănui

Statistica nu este un număr. Înseamnă viață. 1500 de copii au fost abandonați în 2012 în maternități sau alte instituții. 79.901 au fost părăsiții de părinții care au plecat să muncească în străinătate. Pentru o viață mai bună…A cui viață, a copilului care stă în grija vecinului? Copilul  care nu are cui să-i vorbească? Sau copilul pentru care nu are cine să se bucure? Aici avem doar „statistica”. Realitatea este alta. Una dură. Fără milă. Ei, copiii cu ochi triști, trăiesc în țara în care prea mulți sunt abandonați și prea puțini adoptabili.

1328280327N54z7P

Continuă lectura

Cum salvează iubirea de mamă când medicii pun preț pe organe. „Știți cât valorau organele?”

Un accident de mașină i-a distrus viața unei tinere din Brașov. Ajunsese un suflet prizonier într-un corp rece. A fost de trei ori în comă. De trei ori medicii i-au vrut organele. Mama ei a luptat și a crezut. Cei care trebuiau să-i salveze viața copilului ei o făceau nebună. Când mama Mirabelei, doamna Cărămidaru, urla că-i moare copilul, medicii spuneau că e bine. „Știți cât valorau organele?”, au întrebat-o ei. Le-a răspuns: „Aveți soție și copil acasă?”.

544303_421338937957913_757334524_n

Continuă lectura

Escrocherii la telefon „Plătește dacă vrei ca fiul tău să nu înfunde pușcăria!”

Am citit pe un blog despre un caz de escrocherie la telefon. Nereușit! Știam de ceva timp de el. Multe au reușit. Părinți, bunici au fost păcăliți și sărăciți de economiile strânse o viață întreagă. Principiul escrocilor este „Fiul tău a făcut ceva grav. Dacă nu vrei să meargă la pușcărie, dă-ne bani!”. Strategia este însă mult mai elaborată. Naivi, bunicii fac orice pentru a-și salva nepoții. Pe vremea lor nu erau astfel de escrocherii. Nu era nici telefon. Poliția are aceeași variantă ca la escrocheria precedentă (ai câștigat un super premiu, trimite-mi credit și-ți trimit banii), că cei care sună sunt din închisoare. O spun lejer oamenii legii. Au rezolvat cazul. Dar cei din pușcărie de ce au telefon? Și dacă tot știu cine sunt vinovații, de ce nu le iau telefoanele și nu le încarcă pedepsele?

pacaliti_prin_telefon_din_inchisoare

Continuă lectura

Cioacă joacă șah cu Justiția și leapșa cu fiul minor

Cristian Cioacă este Cristian Cioacă. Nu are nevoie de o introducere. Și-a făcut-o singur. Ceea ce mă miră, însă, este că ucenicii Justiției încă-l mai cred. Cu  mii de variante ale urmelor de sânge. Cu varianta „căutați-o pe Elodia în mânăstiri”. O altă variantă- „a plecat din țară”. Interpolul știe. Totul a fost jucat de Cioacă și acceptat de Jusitiție. Este ca un film prost în care ea, Justiția, are rolul principal. Acum, polițistul face o nouă mutare. E aproape de șah mat. Și-a introdus în proces fiul de 8 ani. Ca parte vătămată. Îl implică în procesul în care tatăl său este acuzat de omor calificat și profanare de morminte.

cioaca

Continuă lectura

Când statistica înseamnă viață, plicul nu ți-e prieten

Plicuri cu vise. Promisiuni deșarte care îi afundă într-o lume de unde nu au cum să iasă fără ajutor. Dependența de droguri nu promite zile mai frumoase. Ei și ele se afundă într-o lume tristă, una a virusului HIV, a hepatitei B și C. Criza nu le este nici ea prietenă. Puținele ONG-uri care îi mai ajută sunt constrânse financiar. Îi pot părăsi când au cea mai mare nevoie de ajutor și când nimeni nu le mai întinde o mână.  

news-20110221-02402253-89055917

Continuă lectura

Pariori pe moarte. Ținta: bolnavii de cancer

Pe nesfârșitul forum al discuțiilor, un coleg de softpedia a deschis subiectul pariurilor din Taiwan. Pariuri pe bolnavii de cancer. Sunt făcute de străini, dar și de rude. Mor. Nu mor. Cum se simte el, omul care speră la încă o clipă de lumină, de aer, de viață, ca mama, tata, soția, soțul sau copiii să parieze când va muri? El devine o „marfă”.  Sumele pariate se ridică la 30 de milioane de dolari. Surpriza mea a fost că mulți dintre ceilalți colegi de forum au spus că ei ar dormi neîntorși dacă ar paria pe viața cuiva. Dacă nu-i omoară ei, nu e nicio problemă. În plus, banii circulă.

lupta-cu-sistemul-medical-a-bolnavilor-de-cancer-sunt-la-mila-autoritatilor-pentru-a-li-se-oferi-sansa-la-viata-191428

Continuă lectura

România nu este Ferentari! Nu toți românii sunt romi! Și cu romii ce au?

„România, stat mafiot. Românii violează, ucid, jefuiesc”–  scria The Sun. Crimă organizată, prostituție și droguri pe “străzile murdare, pline de câini vagabonzi, munți de moloz și gunoi”– scria Daily mail. Cele două ziare britanice și-au făcut un obicei. Au aceeași durere. Românii, care pentru ei înseamnă țiganii din ghetouri, îi invadează. 

tigani3_thumb_630_380

Continuă lectura

Scrisoarea nigeriană, varianta cu vânzarea de pisici

Un bărbat din București a vrut să cumpere pentru soția lui o pisică british shorthair silver tabby. Este o pisică de rasă, al cărei preț depășește 250 de euro. Însă, în lipsă de bani, bărbatul a căutat și alte variante. Ce a găsit pune multe semne de întrebare.

???????????????????????????????????????

Continuă lectura

Destăinuirile unui fost pușcăriaș. “Îți fură din lucruri ca să le vândă pe țigări”

Un fost pușcăriaș, închis pentru furt din magazin, s-a destăinuit pe un forum. Cu numele “cel-ce-știe” și cu poza lui Ceușescu la avatar, fostul pușcăriaș a deschis discuția “Vreți să știți cum e viața în penitenciar? Vă spun eu”.

1238138408k30vVT

Continuă lectura

Drogurile se prepară în bucătărie. Rețete la liber pe Internet

Rețetele de droguri, care promit euforie, halucinații, delirări și stare de greață, pot fi găsite cu doar un simplu search pe Google. Totul- la liber, cu produse la îndemână. Google este accesibil tuturor. Oricine știe să scrie, adică orice copil, pornind de la o vârstă medie de opt ani, poate avea acces la rețetele “culinare”. Și cum magazinul de etnobotanice este lângă școală, în toate cazurile care au mai rămas pe piață, curiozitatea copiilor este mare. Vârsta consumatorilor de droguri este și ea în continuă scădere de la lună la lună.

1334432278kC392I

Continuă lectura

Copiii instituționalizați, părăsiți de două ori: de părinți și de stat

În România, sistemul birocratic fură zâmbetul copiilor instituționalizați. Ei sunt părăsiți o dată de părinți și încă o dată de stat. Dreptul copiilor de a fi adoptați și dreptul familiilor de a adopta un copil se ascund în spatele legislației și insuficienței resurselor financiare.

13109347378tW6r9

Continuă lectura

„Atacăm problemele care au transformat oamenii în cerșetori”

Bulgarii se pregătesc de proteste în toată țara. Sunt nemulțumiți. Ei au mai demonstrat că pot. Se pregătesc să o demonstreze din nou. Grupurile societății civile bulgare, care au stat la originea unei mobilizări ce a dus la demisia guvernului conservator, s-au reunit, sâmbătă, pentru a organiza manifestațiile prevăzute în toată țara. Ei pot. Noi nu. Întrebarea este „de ce?”. Suntem oare mulțumiți cu salarii și pensii de peste zece ori mai mici și cu prețuri egale? Potrivit ultimei statistici Eurostat, avem salarii de 11 ori mai mici decât ale cetățenilor din Luxembourg și pensii de 17 ori mai mici. Ce facem? Ne plângem. Cui? Vecinei sau prietenei. Unii ar spune că votăm. Este drept, votăm. Dar, acum, după opt luni de la alegerile locale și două luni de la cele parlamentare, cine este mulțumit? Și dacă suntem toți mulțumiți, atunci cine sunt cei nemulțumiți? Cei care-și scriu indignarea pe paginile ziarelor online, cei care spun „am votat și-mi pare rău”? Cine sunt cei care au crezut într-o schimbare pe care încă o așteaptă?

protest

Continuă lectura

The BeLoved G.

Be the one you love

Fashion with no limits

Smile! You’re at the best fashion site ever

Ce-am mai descoperit azi

Muzici. Cărți. Oameni. Chestii. Oportunități.

My Blog

Smile! You’re at the best WordPress.com site ever

That Random Comic Blog

Life is a comic strip and we are the characters.

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

sperantaunuiartist.ro

Acest site isi propune sa promoveze cultura in pictura

A d i n a M i r e l a

© Copyright Adina Mirela, All rights reserved, O ilustratoare visătoare

Paiat(z)a

Un izvor de intelepciune

endorfinul

diminueaza perceptia durerii

I'm feeling free RO

Ce nu văd alţii vedem noi

Alexbidam - Blogul fara nume

Un blog cu toate pentru toti

Doman Daniel Blog

A fine WordPress.com site

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Manzatu

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: